Mamico, ti-au reusit toate acestea pe ziua de azi?

Acum un an si jumatate, inainte sa se nasca Petru, ii trimiteam sotului meu o "scrisoare" peste care dadusem intamplator. Pare putin cam siropoasa, dar as vrea sa ajung sa implinesc macar o zi, de la un capat la altul, dorintele - de altfel, minimale, simple - pe care acest copil (si copilul meu, si fiecare copil, prin vocea lui) le exprima. Cer iertare autorului scrisorii ca n-am mai fost in stare sa il regasesc pe internet, dar ii multumesc ca mi-a reamintit cateva reguli de baza:

Scrisoarea copilului către părinţii săi !

Manutele mele sunt inca mici, de aceea nu te astepta la perfectiune cand fac patul, cand pictez sau cand arunc mingea. Treaba pe care am făcut-o eu, te rog sa nu o faci înca o data. Voi simti ca nu am făcut fata asteptarilor tale. Încearca sa iei partea buna din tot ceea ce fac; bucura-te ca m-am chinuit sa ma leg singur la pantofiori, chiar dacă n-a iesit decat un nod.

Piciorutele mele sunt inca mici, te rog frumos nu face pasi mari, ca sa pot tine si eu pasul cu tine. Nu uita ca sunt la început de drum. Ai rabdare cu mine. Voi învăta totul, dar treptat-treptat. Nu ma grabi, nu ma condamna si nu te necaji cu mine! Lumea aceasta are atatea mistere pentru mine, iar tu trebuie sa-mi fii invatator pe drumul vietii.

Ochii mei sunt inca mici, nu au vazut lumea asa cum ai văzut-o tu. Te rog, lasa-ma sa aflu totul, fara sa ma pedepsesti pentru curiozitatea mea. Si nu mă limita inutil! Nu te enerva cand intreb prea mult, prea des si cateodata acelasi lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu si nici nu am pe altcineva în afara de tine sa intreb. Fa-ti, te rog, timp si pentru mine, explicandu-mi ce stii despre lumea aceasta frumoasa si fa aceasta bucuros si plin de dragoste.

Nu te teme sa-mi fixezi limite si reguli. Sigur le voi respecta dacă esti consecvent în aplicarea lor. Insa dacă astazi spui una si maine alta, sigur voi deveni confuz si nu voi mai sti ce este interzis si ce nu. Nu ma compara mereu cu fratii mei, cu colegii mei sau cu oricine altcineva. Sunt unic si niciodata nu voi fi la fel ca altii.

Sigur am si eu ceva special, fa-ti doar putin timp si vei vedea si partile mele bune. Eu nu voi fi pentru multa vreme copil, lasa-ma sa-mi trăiesc copilăria si sa ma bucur de ea. Nu îmi incarca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru varsta mea. Acum lasa-ma doar sa ma joc!

Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt înca foarte gingase. Nu ma face mai mic decat sunt! Fii întelegator la greselile mele si la stangaciile pe care le fac mereu. Daca ma critici constant voi deveni stingher si lipsit de încredere în fortele proprii. Gandeste-te: poti sa-mi critici faptele, fara sa ma critici ca persoana!

Respecta-mi drepturile de copil si demnitatea. Nu mă umili si nici nu folosi violenta verbala sau fizica cu mine. Din asta voi învata numai sa ma ascund de tine, sa mint si sa-mi fie frica. La un comportament pozitiv intotdeauna voi raspunde pozitiv, deci incearca sa fii blând, iubitor si intelegator.

Pastreaza-mi sufletul curat! Nu ma lasa sa vad si sa invat lucruri rele. Tu esti modelul meu. Nu ma minti, caci o sa cred
ca minciuna este singura cale în viata; nu folosi forta, caci o sa cred ca forta este ceva normal în relatiile cu ceilalti; nu ma critica, caci astfel voi invata sa judec; nu ma respinge, caci voi crede că nu ma doresti si as putea incepe sa te urasc pentru asta. Ajuta-ma sa invat valorile morale: credinta, adevarul, cinstea, increderea, bunatatea, iubirea.

Tu stii ca eu vin de la Dumnezeu si tot ce vine de la El nu are cum sa fie “bun de nimic”. Nu ma face sa ma simt vinovat
pentru ceea ce sunt si pentru ca nu sunt asa cum ai visat. Eu sunt copilul tau si tu esti parintele meu. Asa ne-a dat Bunul Dumnezeu unul altuia.

Accepta-ma si iubeste-ma asa cum sunt !

Probleme rinichi copil mic - idei remedii?

O prietena a mea are o fetita de aproape doi ani (mai exact 22 de luni) care face "raceli" repetate la rinichi. Micuta are dureri mari la urinare si e deja la treia raceala de genul acesta in ultimele doua luni.

Medicii germani ii prescriu antibiotic, problema se rezolva pe moment, dar revine la cel mai mic stimul. Am inteles de la prietena mea ca si in jurul varstei de un an fetita a avut probleme similare, rezolvate tot cu antibiotic.

La acestea se adauga cele cateva raceli zdravene din iarna aceasta, cu tuse si febra, de care a scapat tot cu antibiotic, caci n-a scos-o a capat cu niciun sirop.

Rugamintea mea este ca, daca cineva stie vreun remediu naturist pentru aceste probleme la rinichi sau o cura pentru imunizare, in general, potrivita pentru varsta ei, sa lase un comentariu la aceasta postare.

Va multumesc!

De dupa-amiaza

O zi fara inspiratie la lucru, fara chef, ma ustura coatele de cat de mult au stat pe birou, lipite de puloverul aspru de lana, caci afara e furtuna si nici in casa nu e prea cald...

Cu ce ma mai ocup? Analizez din cadru in cadru Stella Dallas (1937) si Stella (1990) , o poveste reprezentata in doua moduri diferite, in doua epoci diferite. Incer sa ma imaginez pe mine, pe Petru, pe Andrei... acum 70 de ani, si sa avem aceeasi poveste. E un exercitiu bun pentru o zi ploioasa.

Petru e dragastos, pisicos si tare scancit, din cauza unei iritatii de provenienta necunoscuta, dar care cred ca il ustura cand se asaza. Am tratat cu ceai de musetel amesecat cu ulei de galbenele de la Weleda. Am uns cu lanolina gasita prin sertar de pe vremea cand aveam ragade si fugeam din calea bebelusului de doua saptamani cand venea ora de alaptat, de trebuia sa ne tina Andrei pe amandoi cu forta, pe el ca sa suga, pe mine ca sa indur!

Acum iritatia arata mai bine. El pare mai vesel. Cuvintele mele se ingreuneaza, pleoapele, coloana dureroasa, la fel...

Daca puteti, mergeti in seara asta la Denia Acatistului Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Eu raman la masa de lucru, fie si pentru cele 10 cuvinte intr-un sfert de ora scrise.

Alo, Tata!

Petru [manuta la ureche]: Tata

Eu: Vrei sa il sunam pe tata la serviciu?

Petru [se lumineaza tot, manuta la ureche]: Tata, Tata!!

Ma vede ca iau receptorul din furca si ca formez, e in culmea fericirii. Dau telefonul pe speaker si asteptam incordati.

Tata: Alo!

Liniste

Tata [rade]: Buna, Petru!

Petru: Aaa! Da! Dadada! Gu!

Petru rasuceste receptorul pe toate partile, il pupa, il baga in gura. Aude glasul bland al lui Tata si stie ca peste putin timp va veni acasa.

A devenit deja ritual: dupa-masa, la trezire, dupa gustare, il sunam pe Tata.

Gastronomia de post: o salată "patentată" azi

Am sarbatorit prima aniversare a lui Petru şi lăsatul secului în aceeaşi zi. Am intrat în Postul cel Mare şi în al doilea an de minunăţii şi peripeţii împreună. Avem, de azi, şapte dinţişori. Ne străduim din răsputeri să învăţăm să mergem.

E un copilaş foarte concentrat. L-am văzut răsfoind o carte împreună cu o prietenă a mea, în timp ce eu trebăluiam în bucătărie. N-aş vrea să exagerez, dar s-au uitat la poze si au comentat timp de vreo oră şi jumătate. Aseara ne-am jucat cu un puzzle (mai exact, eu îl făceam şi el îl desfăcea) vreo jumătate de oră. Îmi arată de toate, mai ales icoanele şi copacii, îmi arată fereastra atunci când ar vrea să mergem afară. Acum stă mai mult cu "Buni", dar când intră în camera în care eu învăţ şi, în sfârşit, ne revedem, izbucneşte în hohote de râs şi începe să mă înconjoare, să se învartă, să îmi dea tărcoale hohotind, pentru ca mai apoi să mi se arunce in braţe. Şi asta nu se compară cu nimic. Cu nimic.

Dar ca să revin la subiectul -anunţat - al acestei postări. Am "săvârşit" o salată extra sănătoasă de post, o variaţiune pe aceeaşi temă a salatei de morcov cu ţelină. Deci...

3 morcovi
o jumatate de ţelină
1 măr
o jumătate de gulie
un avocado
germeni de plante (eu am avut de brocolli si de lucernă)
muştar
zeama de la jumătate de lămâie
piper
ulei (de măsline sau de floarea soarelui)

Da, azi am descoperit că maioneza se poate face si din avocado. Avocado trebuie să fie bine bine copt, păstos. Se scobeşte, se paseaza miezul bine de tot, se adaugă o linguriţă de muştar si zeama de lămâie. De aici încolo, se procedează ca la orice maioneză: se adaugă câte puţin ulei, amestecând continuu cu mixerul. Cantitatea o reglaţi în funcţie de câtă maioneză doriţi să obţineţi. Eu am folosit vreo 100 de ml de ulei de măsline.

Punem germenii de plante în maioneză. Radem morcovii, ţelina, mărul şi gulia, le stoarcem bine de zeamă şi le adaugăm şi pe ele, apoi amestecăm cu o lingură de lemn. La urmă, adăugăm puţin piper. Se potriveşte cu tot felul de preparate. Noi am servit-o lângă câte o felie de pizza de post cu blat din făină integrală.

Poftă bună şi, mai ales, un Post cu folos!

Pentru Bibi

Mai multe detalii, aici. Necazul lui Bibi mi-a reamintit de Siluan, care -iată - cu ajutorul lui Dumnezeu e astăzi acasă şi invaţă cum este sa trăieşti şi altfel decât grav bolnav. Trag nădejde că nici pentru Bibi nu va fi altfel.

Domnul să te aibă în pază, pruncuţule!

Propunere: o zi, o jucarie

Observându-l pe Petru cum se joacă haotic cu jucăriile (ştiu, ştiu, n-are nici măcar un an încă!), mi-a venit ideea care cred că ne-ar ajuta sa îl învăţăm să exploateze fiecare jucărie pe cât se poate, iar mai târziu - desigur, extrapolând - să înveţe să găsească soluţii pentru probleme diferite cu resurse limitate.


Woooow, ce frăzoi! Şi mai şi sună pompos. Ce am vrut, de fapt, să spun, este că am observat că băieţelul meu a intrat într-o etapă în care absoarbe enorm de multă informaţie... şi nu vreau sa pierd ocazia! Îi arăt timp de câteva zile cum se bate din palme, apoi o face continuu, îi arăt cum intră cuburile unul într-altul şi le dibuieşte destul de repede, apoi mai uită şi iaraşi trebuie să îi arăt. În schimb, când vine vorba de joaca de unul singur, nu se descurcă să facă altceva decât să scoate tacticos jucăriie din cutie, una câte una, să analizeze aleatoriu o parte din ele şi să "guste" câteva. Gândul meu e că el poate mai mult, căci aşa îmi arată atunci cand stăm impreuna în faţa unei singure jucării, în timp ce toate celelalte lipsesc din raza noastră vizuală.

Aşa că m-am gândit ca, pentru o vreme, să instituim un fel de regulă... o jucărie, maximum două, vor fi întoarse pe toate feţele timp de o zi întreagă. Desigur, micuţul va avea libertate să tragă de picioarele mesei, sa scoată haine din dulap, sa se joace (da, da, doar sa se joace!) cu oliţa şi aşa mai departe. Vom dansa şi cânta, ca în fiecare zi, ne vom gâdila, ne vom plimba şi vom vizita locuri de joacă atunci când va fi mai cald. Însă în ce priveşte strict jucăriile, m-am gandit la această austeritate impusă, ca să îl determin să îşi înţeleagă mai bine jucăriile şi, pe termen lung, să le aprecieze mai mult şi valoarea (materială, sentimentală etc.). Hm, e prea devreme?

Cuvântu-cheie al acestui proiect ar fi cooperarea. De unul singur, s-ar plictisi în câteva minute chiar şi de cea mai minunată şi interactivă jucărie, însă împreună cu mine, cu tatăl lui sau cu alţi copii sunt sigură că interesul i s-ar menţine mai mult timp.

Aştept feed-back şi, dacă mă încurajaţi şi voi, încerc să pun ideea în aplicare şi vă povestesc cum a fost.

Incep asa cum va asteptati: n-am mai scris demult.

Din lipsa de... timp? Inspiratie? Energie?... As zice mai curand din lipsa de incredere ca "scrisul" acesta trebuie facut [scriu fara diacritice... acum imi dau seama pentru prima data...voi remedia incepand cu postarea urmatoare].

Pe masura ce fiul meu creste si modul in care ne petrecem timpul e transforma si se diversifica, pe masura ce capata acele trasaturi delicioase pe care numai copiii de un an le pot avea, pe masura ce plange mai putin, face "pa-pa" cu mana, aplauda sau imi arata nasul si gura cand il rog, totul devine mult mai greu de pus in cuvinte. Pentru ca nu mai e vorba numai de frustrari, de temeri, ci si de niste bucurii absolut unice, pe care uneori simt ca le-as destrama daca as incerca sa le pun pe ecran, in vazul tuturor.

Daca ar fi sa aleg din toata viata mea ipostaza care ma caracterizeaza, ma implineste si ma face fericita cu adevarat, n-as ezita sa aleg: "a fi mama lui Petru la un an". E o poveste de dragoste cu totul speciala, pe care am avut, in ultimele luni, sentimentul ca as trada-o daca as pune-o pe tapet.

Am inceput sa lucrez la teza de Master despre... motherhood. Si vad ca Loredana are dreptate in comentariul ei la postarea anterioara... mama adevarata e cea care isi face continuu griji in legatura cu modul in care isi implineste menirea. E un altfel de "tine mintea ta in iad si nu deznadajdui" (Sf. Siluan Athonitul).

Bine v-am regasit!

LE: E aproape miezul noptii...O sa va rog sa-mi fie iertate literele mancate, dar nu mai revin asupra textului :)

Dupa aproape noua luni

Cu drag ma uit la el cum e ca un avion supersonic, ca un motoras, ca un ghem care se tooooot desfasoara. Permanent agitat... Daca il cert la masa ca se agita si imi da peste lingurita si o vars, se cuminteste cateva secunde, timp in care isi freaca picioarele unul de altul si le agita pana ii cade cate o soseta. De bucurie ca iesim afara, odata ajunsi pe casa scarii, agita picioarele de-i sar ghetutele din ele.

Despre diversificare: suntem in perioada "daca-nu-e-tartinat-nu-e-bun", asa ca mama de mine face pate din ficat in casa, pasta de avocado cu galbenus de ou, sandvisuri cu branzica, le taie cubuletzuleshte mici si le "administreaza" puiuleanului. Se bea suc de fructe, de sfecla, de morcovi, se mananca 4-5-6 lingurite de ciorba (cu legumele taiate, nu pasate, ca suntem baieti mari), dupa care se stramba nasucul. In concluzie, mi-a mai venit inima la loc.

In familie continua programul de "strigaturi", care se diversifica si el (baaaa-aaaa! buaaaaaa, dada, teateaaaaaaaa), iar mersul de-a busilea a devenit coordonat (chiar a ajuns sa plece de langa mine cand il plictisesc... imi intoarce spatele si pleaca in camera lui la jucarii... ma amuz!); au fost incercati si cativa pasi in patru labe.

Scaunelul de masa ne permite se ne sprijinim cu picioarele de scaunul pentru adulti care se afla sub el (e prins de masa cu doua brate metalice si suspendat in aer, dar sub el e mereu un scaun obisnuit) si sa ne ridicam in picioare. Ne ridicam, ne proptim cu manutele de masa, ne aplecam in fata si strigam "Wraaaaaaaa" ca un leusor. Asta cand ne simtim uitati in scaun si lipsiti de atentia exclusiva a mamei. De asemenea, ne ridicam in genunchi si, din genunchi, in picioare, cand suntem sprijiniti de palmele cuiva.

Ce-ar mai fi?? Bautul cu paharul de "schnapps" (cel micut), cu paiul (de ieri), mancatul piureului de fructe cu lingurita fara proteste; statul in fundulet destul de "infipt"; vreo 75 de cm si in jur de 9 kg si ceva.

Despre mine... nu incetez sa ma minunez de cata iubire poate sa ofere o fiinta atat de mica si care stie atat de putine. Ma pupa, ma musca cu drag de toata fata, ma strange in brate, ma ia de mana, imi imbratiseaza piciorul cand vrea sa il iau in brate si eu sunt in picioare sau pe scaun. Nu se joaca mai mult de 20 de minute singur, caci isi aduce aminte de mine si ma cheama, scancind, sa vin la el... Dupa aproape noua luni, sunt in sfarsit o mama impacata, o mama calma (imi place sa cred), o mama care nu uita sa mai si rada cu copilul, sa mai si zambeasca.

Incep sa cred ca nu toti suntem facuti pentru a deveni parinti. Dar multora, celor mai multi, Dumnezeu ne daruieste copii. A fi mama e, cred, primul examen pe care il tot pic. M-am obisnuit sa fac numai lucruri pe care stiu bine sa le fac si vocatia de mama m-a prins pe picior gresit. Pana la Petru, eu n-am vazut de aproape bebelusi, daca vedeam o poza nu stiam sa aproximez varsta copilului, nu stiam mai nimic despre ei. In timpul sarcinii, in plus, am toooot citit despre sarcina de parca eram programata sa raman toata viata insarcinata. Nu ma simteam mama, ci ma simteam doar insarcinata. Ma destainuiesc si va spun ca parca nici acum nu ma simt mama cu adevarat. Imi tot repet "Eu l-a primit in pantece si l-am adus la viata" si parca mi se pare inca neadevarat.

Cateodata m-as duce singura cu bicicleta sau sa inot... sau sa vad un spectacol, un film. Cateodata as sta singura acasa sa citesc, nu neg. Dar Petru e acum parte integranta din mine, asa cum m-a intampinat deunazi o prietena ce nu apucase sa-l vada de cand s-a nascut: "Sunteti doi!!!" si tot repeta si nu-i venea sa creada. Aratam la fel ca acum noua luni, cu o burta mare in fata (era in mei-tai), dar "burta" avea ochi, si gurita, radea si flutura un mot de fes...insa era tot... din mine. N-a zis "Ai un copil", a zis simplu "Sunteti doi", iar eu am corectat-o, caci daca ar fi vazut "trupa" completa, ar fi stiut cu siguranta ca "suntem trei", de fapt (pentru ca nu suntem un tot fara Andrei).

Tresar cand plange, daca sunt la masa las totul balta sau mananc in fuga calului. E mai ceva decat atunci cand esti indragostit si te suna cel drag. Ne suparam, ne certam, mai si pliciuim pampersul din cand in cand (incerc sa ma las), dar ramanem nas in nas, fiindca nici unul nu avem unde ne duce si nicaieri nu ne e mai bine.

Il asteptam imbujorati pe "tata" seara si il petrecem pana la usa, infrigurati, in pijamale, respectiv sac de dormit, dimineata. Vorbim la telefon cu el si cu altii, ne certam pe telefon chiar.

Uneori ne hotaram brusc sa mergem undeva, ne urcam intr-un tren, cu biberone, scutece si ce mai trebuie, cu mei-tai si carut, infofoliti, dar desfofolibili, inarmati pentru orice fel de conditii... si pornim. Acolo zabovim o vreme, dar ne intoarcem repede acasa, caci bucuria cea mai mare e calatoria cu trenul, cu autobuzul, cu metroul, cu orice!

Suntem bucurosi, ceva mai odihniti, iar mie parca imi vine mereu sa spun "I can't wait for the future". Desi probabil ca nu stiu ce-mi doresc. Si, incheind in nota asta, va las in compania poeziei:

Erich Kästner
O mama îsi face bilantul

Feciorul meu îmi scrie foarte rar.
Ce-i drept, mi-a scris de Pasti o scrisorica:
la mine se gîndeste iar si iar
si draga-i sunt ca totdeauna, cica.

De cînd nu ne-am vazut e aproape-un an.
Ma duc la gara, vremea sa-mi mai treaca
privind la trenuri, plina de alean
cînd spre Berlin - acolo-i dînsul - pleaca.

Si mi-am luat bilet cîndva si eu
de cît pe-aci s-ajung la el, spre seara.
Dar m-am întors pe urma la ghiseu
iar ei biletul mi-l rascumparara.

De-un an, feciorul meu e logodit.
Vrea sa-mi trimita si-o fotografie
O perna, dar de nunta-am pregatit
Ma vor chema cumva la cununie?

L-o fi iubind ea cu adevarat?
Si perna o sa-i placa ei anume?
Ce singura ma simt cîte o dat'
Or exista si fii duiosi pe lume?

Frumos era cînd locuia la mine!
Acum dînsul o sa se însoare ...
Zac treaza noaptea si ascult cum vine
cîte un tren ... El, mai tuseste oare?

Pastrez într-un dulap niste ghetute
El a crescut ... Stau singura aici.
Nelinistea nu poate sa ma crute.
Of, dac-ar fi copiii pururi mici.

Subscriu...

... la ce spune aceasta mama

Atat...